Inca de la inceput am sa va fac o marturisire: totdeauna cartile vor avea un rol decisiv in cariera si in vietile dumneavoastra.
Cu peste un sfert de veac in urma paseam, ca si dvs astazi, pentru prima data intr-un amfiteatru universitar. Eram plin de emotii, de curiozitati, de idealuri, dar și de incertitudini si temeri fata de necunoscut. Reuseam sa depasesc aceste stari de nesiguranta printr-un obicei ce s-a dovedit a fi, pe termen lung, un „loz castigator”: cumparam carti, din ce in ce mai multe carti. Era perioada imediat dupa Revolutie cand se traducea foarte mult iar librariile si tarabele din Capitala erau pline cu noutati, mai ales cele de la Universitate. Cumparam din instinct, aveam nevoie de o ancora in viata. O biblioteca intreaga mi-am construit atunci. Simteam ca totul incepe de la o carte. Ulterior am constientizat ca singura cale de a reusi este calea cartilor, caci pe termen lung, totdeauna cartile inving iar investitia in educatie este cea mai sigura, si cea mai inteleapta, si cea mai necesara investitie pe care o puteti face.
Cartile te ridica, te inalta si te fortifica, cartile iti deschid mintea si te indruma spre noi orizonturi, spre ceea ce este trainic, autentic si valoros. Una dintre cartile ce mi-a marcat studentia este Structura revolutiilor stiintifice de Thomas Kuhn, faimosul filosof si istoric al stiintei. Ideea ca stiinta si implicit cunoasterea umana trec periodic prin schimbari drastice de paradigma m-a urmarit mereu. Am constatat ca nici viata nu este liniara, ca si in viata apar uneori revolutii, salturi si chiar schimbari majore de destin. Sper ca si pentru dvs, venirea la facultate sa reprezinte o mica revolutie care sa duca la o schimbare majora de paradigma si sa priviti viata cu “imaginatie sociologica”, cum spunea marele Wright Mills.
Si tot atunci, student fiind, m-a impresionat cartea lui Karl Popper Societatea deschisa si dusmanii ei. Stiind din experienta ca tirajul se epuizeaza repede, la aparitia acestei carti, eram deja la primele ore ale diminetii in fata tarabei de la Universitate pentru a achizitiona cele doua volume Vraja lui Platon si Epoca marilor profetii: Hegel si Marx. Apoi zilnic, pret de cateva saptamani le-am luat cu mine la cursuri, ma atasem de ele caci reprezentau sursa in care investisem nu doar rezervele mele financiare ci si pasiune, credinta si speranta! Pe vremea aceea cartile erau totusi putine, dar oamenii parca le iubeau mai mult. Astazi dvs. beneficiati de un avantaj cumulativ al societatii deschise, caci bibliotecile si cartile s-au inmultit. Doar la noi, la SAS va asteapta peste 25.000 de volume! Faceti un pas spre ele pentru ca vietile dvs sa se imbogateasca, faceti un pas spre ele pentru a valorifica la maxim cunoasterea de care va bucurati prin SAS, faceti un pas spre ele pentru ca biografiile dvs sa completeze si chiar sa marcheze candva istoria!
Dragi studenti, este important sa intelegem aceasta idee de o simplitate dezarmanta: totul incepe de la o carte! Cititul incepe de la o carte, aventura cunoasterii incepe de la o carte si chiar marile iubiri incep de la o carte… Investiti in carti, in biblioteca personala, frecventati bibliotecile universitare, exploatati gadget-urile moderne accesand bibliotecile virtuale, investiti timpul si energia tineretii voastre in carti, in cunoastere. Cartile te inspira, te invata si te sprijina, cartile reprezinta calea si nu de putine ori veti constata ca reprezinta si cel mai bun prieten al vostru. Prin carti ne putem depasi destinul, limitarile, iar uneori valoarea si diferenta in societate este data de cartile pe care le-ai citit si pe care ti-ai construit astfel destinul.
Si astazi mai cred in puterea si magia cartilor, si astazi mai cred si mai sper in miracolul cartilor. Ilustratorul Dave Kellett spunea: „nimic nu poate face ceea ce face o carte. Te ridica din viata ta… catre o lume cu totul noua… O carte este ca un vis pe care îl împrumuţi de la un prieten.”
Citeam de curand cartea cunoscutului blogger american Mike Tenbusch, The Jonathan Effect: Helping Kids and Schools Win the Battle Against Poverty, carte ce pune in valoarea „efectul Ionatan” – sprijinul oferit celor care se confrunta cu dificultatile, cu saracia, cu supraviețuirea. Nenumarati semeni de-ai nostri, si in mod special copiii si adolescenții se lupta precum regele David in tineretea sa cu lipsurile si nedreptatile sociale. “Ionatanii” construiesc strategii, conexiuni si ofera sprijin concret celor care au nevoie de “extraordinar” in vietile lor.
Dragi studenti,
Luati-va cartile drept aliati si fiti „ionatani” pentru prietenii si semenii vostri. Îndrazniti, depasiti-va destinul si marcati istoria cu vietile voastre!
Leave A Comment