Și pentru că în fața noastră avem iată o echipă de învingători, vă lansăm astăzi o nouă provocare, aceea de a vă consolida parcursul existențial cu aspirații și obiective înalte care să vă inspire să priviți până departe.
Plecați astăzi în viață echipați cu un bagaj solid de cunoștințe, cu abilități și deprinderi ce vă pot pune în valoare în toată plenitudinea și unicitatea ființei voastre. Bucurați-vă și valorificați din plin ceea ce ați devenit, viitorul este al vostru iar societatea deschisă și garanțiile de securitate de care astăzi avem parte vă conferă condițiile necesare pentru a fi creatori în acțiune.
Se spune că un împărat a dorit să testeze curajul oamenilor săi promițând un dar special celui care va reuși să deschidă poarta mare și impunătoare a palatului împărătesc. Îndoiala pe toți i-a cuprins. Din vuietul mulțimii însă unul singur s-a desprins, a pus umărul iar poarta pe loc s-a deschis. De fapt, împăratul o lăsase întredeschisă.
Morala acestei întâmplări este una simplă dar plină de semnificație: atunci când viața vă provoacă, apropiați-vă și deschideți porțile, pentru voi și pentru cei din jurul vostru!
Fiți convinși de faptul că valorile democrației și ale lumii libere sunt cele care proiectează istoria viitoare iar dragostea și adevărul vor fi mereu învingătoare. Victor Hugo, unul dintre cei mai cunoscuți refugiați care a marcat istoria literaturii universale spunea: “cei mai frumoși ani din viață sunt anii ce vor veni.”
Tocmai de aceea, puneți-vă ținte înalte, până la stele și luptați pentru ele, căci “speranțele mari fac ca totul să fie posibil” (B. Franklin).
Leave A Comment