Criza ca experiență de viață însoțește istoria omenirii încă din zorii zilei sale. Este prezentă în literatură, în cinematografie și teatru, în muzică, în pictură și în mod special în viața de zi cu zi. Strategiile aflate la îndemână oricui pentru a face față situațiilor stresante cuprind de la conectarea emoțională cu familia și prietenii, la verbalizarea emoțiilor (să vorbești despre problema ta), la implicarea în diverse activități plăcute cum ar fi practicarea unui sport sau ascultarea unui anumit gen muzical, la distanțarea față de problemă și diminuarea acesteia, până la plâns, implicarea în acțiuni de voluntariat și chiar somn profund. Nu există o strategie cu valoare universală, dar poate exista o anumită strategie potrivită fiecăruia dintre noi.

Acum aproximativ 200 de ani, pe timpul ciumei lui Caragea oamenii s-au refugiat la sate iar Bucureștiul se golise. Astăzi ne-am refugiat în fața ecranelor digitale iar universitatea este mai săracă și mai pustie fără prezența fizică a studenților săi. Dacă acum sute de ani românii ardeau în mod simbolic cămașa ciumei pentru a alunga epidemia, astăzi „ardem” calculatoarele pentru a trece mai ușor prin această situație dificilă. Este adevărat, nu trăim nici pe de departe dramele și tragediile din vremea domnitorului Caragea, căci pe vremea aceea, afirmă cronicarii, satele rămâneau pustii, vulturii se hrăneau cu nou-născuții, cocoșii răgușeau iar câinii încetau a mai lătra. Morala pe care o putem trage însă în urma pandemiei de COVID-19 este aceea că fiecare generație suportă în mod eroic încercările și provocările sale iar ceea ce ne definește, de fiecare dată, este speranța unor noi începuturi.
Cu siguranță omenirea nu se va sfârși aici și acum, însă costurile pe care le plătim astăzi sunt mult prea mari. Tocmai de aceea suntem chemați să îmblânzim sărăcia, să redăm speranța pe chipurile semenilor noștri contribuind astfel la ceea ce istoricul Harari denumește: „scăderea cantității de suferință din lume.”

Virusul îl vom învinge, căci avem capacitatea de a depăși crizele, istoria ne demonstrează faptul că suntem supraviețuitori. Am trecut de multe ori prin asemenea experiențe globale iar astăzi avem avantajul științei și al tehnologiei. Epidemia de Covid-19 este criza generației noastre iar viitorul depinde în mare măsură de deciziile noastre, decizii ce pot reconfigura societatea pentru mulți ani de aici înainte. Și tot istoria ne demonstrează faptul că solidaritatea și unitatea ne salvează ca umanitate și nu vrajba și ura propagată pe canalele mediatice. Se știe, încrederea în conducători este esențială pentru depășirea situațiilor de criză. Din păcate, criza pe care o traversăm astăzi este și o criză de leadership. Retoric ne putem întreba cum oare am putea crește încrederea publică când mare parte din populație nu se simte protejată, ba chiar se simte amenințată?
În fața cataclismelor și a dezastrelor naturale, în fața furiei naturii, atât cel bogat cât și cel sărac, atât cel școlit cât și cel mai puțin școlit reacționează la fel iar pierderile și provocările depășesc uneori cu mult capacitatea noastră de răspuns.